Despre Alexandru Diaconescu

E trecut de miezul noptii si desi ar trebui sa dorm imi astern gandurile pe aceasta pagina. Fac asta pentru ca simt nevoia, pentru ca am promis sau din alte motive pe care le tin ascunse pentru totdeauna sau poate doar pentru o vreme. Voi scrie despre Alexandru Diaconescu. Va fi greu sa nu ma abat, sa nu fac conexiuni sau sa nu fiu subiectiva. Dar voi incerca. Si mai mult decat atat, am incredere ca asa va fi.
Alexandru Diaconescu este un baiat care sare imediat de un sfert de secol. L-am vazut prima data intr-o sala de dans, zi in care mi-a atras atentia doar pentru cateva secunde, cu timiditatea lui si pantalonii de trening :)
Au trecut ceva luni de atunci, l-am descoperit cu fiecare privire, fiecare zambet, fiecare gest, fiecare respiratie. Cu fiecare secunda, minut, ora ... cu fiecare nou episod fericit sau trist, banal sau emotionant.
Imi amintesc fiecare tremurat de voce sau de mana, fiecare sarut, fiecare mesaj. As putea scrie pagini si pagini. Nu ai cum sa vorbesti despre el in doua randuri, in trei cuvinte sau in zece gesturi.
E un om cu ambii poli imbinati. Cald dar rece. Decis dar vesnic indecis. Foarte usor de multumit dar parca vesnic nemultumit. Timid dar cu tupeu. Calm dar care pare sa explodeze in fiecare secunda.
Ii place sa fie in centru atentiei, ii place sa primeasca aprecieri, complimente. De multe ori exagereaza in gesturi sau replici doar pentru a atrage atentia asupra sa. Simte nevoia sa fie inconjurat de oameni dar se satura repede. Spatiul sau intim este foarte greu de invadat. Desi are multi prieteni, prieteni adevarati sau doar prieteni de pahar, foarte putini ar reusi sa il caracterizeze. Poate doar din comoditate sau pentru ca este greu sa-l faci pe Alexandru sa se deschida. Nu va spune niciodata secretele sale. Tine atat de mult la asta incat si el uita de multe ori cine este si ce vrea. Stie foarte bine ca informatia inseamna putere si de aici o introversie exagerata.
Sigur, nevoia aceasta de atentie dar de libertate provine din copilarie. O ingradire ce nu a permis nici macar exprimarea unor idei, a dus in timp la ceea ce se numest blocaj in comunicare. O educatie severa, bazata pe pedeapsa nicidecum pe motivare prin recompensa, l-a dus pe Alexandru Diaconescu la punctul in care aproape nimic nu il mai motiveaza. Nu il mai motiveaza sa spere, sa creada, sa isi doreasca. Aproape in pragul indiferentei, cu greu se gandeste sa lupte pentru un obiectiv. Este chiar "dependent de nefericire", un concept relativ nou pentru psihologie dar care exprima ca devenim ca si adulti dependenti de starile traite in copilarie.
Ii este teama de esec si de aici refuzul de a pune lucruri la cale. Are o nesiguranta pe care o mascheaza in spatele baiatului smecher care face ce vor muschii lui, care are lumea la picioare.

Cu toate acestea, Alexandru Diaconescu este tandru, afectuos, cu simtul umorului. Sufletist si emotiv. Un prieten de nagejde daca stii sa te vinzi bine in fata lui. E tipul "carpe diem" langa care este greu sa te plictisesti. Te face sa te simti bine, iti descreteste fruntea, te tine pe jar, pune sare si piper.